3 metode alternative de educație pe care le poți testa chiar și acasă

În ultima vreme, observăm o deschidere clară, chiar și în România, către adoptarea sau integrarea în educația tradițională a unor modele alternative de educație. Și chiar dacă nu sunt mulți părinți care să își permită înscrierea copiilor la școli private care promovează alte modele de educație decât cele tradiționale, există principii care pot fi aplicate cu ușurință acasă.

Iată așadar, care sunt cele mai răspândite modele de educație alternativă și pe ce principii se bazează:

1. Montessori

Maria Montessori a fost prima femeie medic din Italia. În acest context, ea a avut ocazia de a observa comportamentul copiilor, ceea ce a și îndreptat-o spre elaborarea unei noi metode pedagogice ce avea să revoluționeze lumea educației. De exemplu, ea a constatat că un copil cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani are un ”spirit absorbant” care îi permite să rețină senzațiile percepute în mediul său. Totodată, a remarcat cum copiii trec prin perioade senzitive, pe parcursul cărora își canalizează toată energia pentru dobândirea unei anumite aptitudini. Aceste descoperiri i-au oferit prilejul de a forma modelul alternativ de educație – Montessori, bazat pe libertatea elevilor în alegerea modului în care își petrec timpul la școală, de a căuta ocazii de a învăța pe cont propriu. În aceeași măsură, Maria Montessori a fost o mare susținătoare a învățării tactile. Clasicele materiale, precum turnul roz sau alfabetul mobil, un set de litere din lemn pe care copiii sunt încurajați să le atingă înainte de a învăța să le citească, rămân embleme ale cursurilor Montessori.

Există patru planuri cheie de dezvoltare: 0-6 ani, 6- 12 ani, 12-18 ani şi 18-24 ani. Fiecare plan are propriile obiective: în primul, dezvoltarea sinelui ca fiinţă individuală; în al doilea, dezvoltarea fiinţei sociale; în al treilea, naşterea adultului şi găsirea propriului sentiment de sine; în al patrulea, consolidarea personalităţii mature şi devenirea unui explorator specializat.

Instituții de învățământ Montessori se găsesc în câteva orașe din România, precum București, Timișoara, Cluj, Drobeta Turnu Severin sau Miercurea Ciuc.

2. Waldorf

Plecând de la convingerea că oamenii au capacitatea de a descoperi misterele lumii spirituale, filosoful și omul de știință Rudolf Steiner a dezvoltat un model educațional concentrat pe dezvoltarea copilului ”ca întreg”: corp, suflet, spirit.

Steiner a fondat prima școală Waldforf, în 1919, în Stuttgart, Germania, pentru copiii muncitorilor din fabrica de țigări Waldorf-Astoria. Curriculum-ul original a avut o durată de 12 ani și a avut ca scop pregătirea studenților “pentru viață”, cu accent pe expresia creatoare și pe valorile sociale și spirituale.

Steiner a crezut că primii 7 ani ai vieții copilului, o perioadă marcată de învățarea imitativă și senzorială, ar trebui să fie dedicată dezvoltării abilităților non-cognitive ale copilului. În acest scop, în grădinițele Waldorf, copiii sunt încurajați să se joace și să interacționeze cu mediul lor, în loc să învețe conținutul academic într-un cadru tradițional. Steiner credea, de asemenea, că elevii ar trebui să învețe să scrie înainte de a învăța să citească și că niciun copil nu ar trebui să învețe să citească înainte de vârsta de 7 ani. Începând cu vârsta de 7-14 ani, creativitatea și imaginația sunt evidențiate. În această etapă, elevii școlii Waldorf pot învăța limbi străine. Până la vârsta de 14 ani, elevii sunt pregătiți pentru un mediu mai structurat care subliniază responsabilitatea socială.

3.      Harkness

Mai puțin cunoscută în România, metoda Harkness nu se bazează pe un curriculum specific sau o ideologie particulară, ci mai degrabă pe o piesă importantă de mobilier: masa. Gândită de magnatul și filantropul Edward Harkness, o masă mare, ovală este centrul oricărei clase care utilizează metoda Harkness de predare. Elevii stau împreună cu colegii și profesorii lor în jurul mesei și discută despre toate subiectele, de la matematică la istorie, de la geografie la fizică.

Metoda Harkness reprezintă o desprindere majoră de sistemul clasic de predare, nicio oră nu seamănă cu alta, iar exprimarea opiniilor este puternic încurajată.

Plecându-se de la premisa că orice copil trebuie să aibă parte de o dezvoltare complexă, organizarea spațiului este adaptată pentru a-i asigura dezvoltarea socială, emoțională, cognitivă, dar și pe cea fizică. În ceea ce o privește pe cea din urmă, copiii au ocazia să se cațere, să alerge, să meargă pe triciclete, să facă exerciții de menținere a echilibrului, să practice un sport de echipă.