Când notele încep să aibă un curs descendent, iar elevul nu pare că acționează, cele mai multe reacții din partea părinților sunt încărcate de enervare și neputință. Sub presiune, părinții pot cădea în capcane comune, iar o astfel de abordare, fie ea și neintenționată, adaugă în viața copilului descurajare, anxietate, care în timp destabilizează și slăbește motivația.
Iată câteva capcane comune în care cad părinții
- Repetarea sfaturilor care nu au funcționat înainte și învinuirea lui dacă se răzvrătește
”Ai auzit ce a zis Doamna profesoară. Trebuie să fii mai atent la ceea ce predă și să fii mai responsabil. Nu te strâmba. Tu chiar nu poți primi critici constructive.”
Atunci când copiii întâmpină dificultăți la școală, deja pun singuri presiune pe ei, chiar dacă nu reușesc să perceapă corect sentimentul. La această emoție se adaugă și dezamăgirea părintelui. Repetarea sfaturilor pe care deja le-au mai auzit, pentru a întări mesajul este inutilă – de parcă ai vorbi foarte tare către cineva care nu aude. Mai mult, decât să ajute, favorizează ruptura părinte – copil și poate inocula sentimentul de abandon.
O abordare pozitivă ar putea fi: ”Întâlnirea cu Doamna profesoară a fost dură. Știu că există multă presiune în jurul tău. Să gestionezi atâtea cereri trebuie să fie copleșitor. Pari stresat. Hai să ne luăm timp să vedem cum putem face ca lucrurile să fie mai simple.” Asemenea stil de abordare se traduce prin colaborare, atenție și interes față de emoțiile copilului, nu doar față notele lui, iar asta îi poate determina să aibă încredere și să lase garda jos.
- Șantaj emoțional
”Dacă nu începi să te preocupi mai mult de școală și notele tale nu o să intri la facultate și nu o să faci nimic în viață. Probabil că te vom scoate din echipa de fotbal, poate că așa îți vei învăța lecția.”
Ridicarea mizei generează frică, iar asta interferează cu studiul și crește presiunea școlară. Un nivel scăzut de stres este util pentru motivație, dar prea mult distrage atenția și îi pune pe copii într-o postură de ”supraviețuire reactivă”, în loc să le permită să-și utilizeze la maximum capacitățile cognitive. Atunci când se pune presiune, majoritatea copiilor par mai degrabă ca sunt nepăsători, că nu au nicio grijă. De fapt, inconștient ei folosesc ”sustragerea” pentru a evita stresul.
Când părinții recurg la amenințări și escaladare este un semn ca au pierdut perspectiva de ansamblu asupra situației și se blochează în propriile sentimente. Criticile, avertismentele și pedepsele pot determina respectarea regulilor, dar la modul superficial și sunt ineficiente în dezvoltarea și consolidarea unui comportament pozitiv și de fapt stimulează agresivtatea. De asemenea, abordarea autoritară are efecte inverse pe termen lung: inhibă increderea și auto motivația și pune bazele rușinii, revoltei și chiar minciunii.
O abordare pozitivă ar putea fi: ”Știu că ești entuziasmat de fotbal. În liceu am avut probleme în găsirea unui echilibru între școală și sport. La fel ca tine, am fost dezamăgit de notele mele mici.”
Recunoașterea problemei într-o manieră pozitivă contribuie la recunoșterea valorilor, dar și evidențierea aspectelor pe care trebuie să le îmbunătățească.
Leave a Reply